19.11.2010 Lansarea SERVICIILOR BROADBAND de tip WIMAX / Oneşti


RADIOCOM a lansat SERVICIILE BROADBAND de tip WIMAX, disponibile atât pentru segmentul business cât şi pentru persoane fizice.

Pentru RADIOCOM, utilizarea noii tehnologii WiMAX, tehnologie wireless bazată pe standardele industriei de gen, care asigură conectivitate wireless broadband last-mile de înaltă viteză, permite oferirea de servicii care concurează serios alte tipuri de conexiuni.

Noile servicii vor fi furnizate pe piaţă sub brandul Easy2BiNet, pachetele lansate fiind de tip 2P: Telefonie şi servicii de conectivitate: Internet PREMIUM, Internet BEST EFFORT sau Business VPN.

Vineri, 19 noiembrie 2010, în cadrul evenimentului „Oneşti pătrunde cu WiMAX în noua eră a comunicaţiilor”, RADIOCOM a lansat SERVICIILE BROADBAND de tip WiMAX, o tehnologie de ultimă oră în domeniul comunicaţiilor.

La lansare a participat Valerian VREME, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Constantin SCRIPĂŢ, Prefect al Judeţului Bacău, Dragoş BENEA, Preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău, parlamentari, autorităţi locale, oameni de afaceri, mass – media locală şi centrală. „Oraşul Oneşti a devenit printre primele oraşe digitale din ţară. Această licenţă WiMax aduce un plus de informaţie, dar şi un plus de calitate în deciziile pe care le vor lua atât cetăţenii cât şi mediul de afaceri.” Ministrul Valerian VREME a prezentat priorităţile mandatului său: informatizarea societăţii, finalizarea unei platforme comune de comunicaţii, proiect aflat în stadiu final, care urmează să fie implementat. Sistemele electronice ale tuturor instituţiilor publice vor fi integrate şi interoperabile în maxim 2 ani, a precizat ministrul.

Prin această iniţiativă de la Oneşti, RADIOCOM sprijină comunitatea locală, iar oraşul devine un centru de excelenţă în domeniul telecom. Oamenii de afaceri şi locuitorii oraşului beneficiază acum de acces la Internet de bandă largă şi servicii de telefonie de ultimă generaţie.