07.12.2011 - RADIOCOM - Partener „Gala Premiilor Comunicaţiilor Mobile 2011”



RADIOCOM – Partener „Gala Premiilor COMUNIC@ŢII Mobile 2011”

RADIOCOM a fost prezentă, în data de 6 decembrie 2011, la cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului anual „Gala Premiilor COMUNIC@ŢII Mobile”.

Preşedintele – Director General al RADIOCOM, Cristian Niţu, a prezentat în cadrul Galei serviciile pe care le oferă compania: broadcasting şi comunicaţii electronice.

De asemenea, a vorbit şi despre serviciile broadband de tip WiMAX şi a accentuat importanţa utilizării acestei tehnologii de ultimă oră. Preşedintele RADIOCOM a estimat că în 2012 compania va reuşi să ajungă la câteva zeci de mii de clienţi pentru serviciile WiMAX, acoperind astfel întreaga reţea dezvoltată. WiMAX acoperă cu prioritate zonele unde conexiunea la Internet este limitată din cauza lipsei soluţiilor de acces în aceste locaţii.

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, prezent la eveniment, a afirmat că acordă o importanţă deosebită proiectului referitor la dezvoltarea infrastructurii de bandă largă în zonele defavorizate.

„Vorbim de două Românii: o Românie urbană și o Românie rurală. România rurală este cea a românilor care nu au folosit niciodată Internetul. Am intrat în linie dreaptă cu Strategia Națională de Broadband. Suntem în faza studiului de prefezabilitate și estimăm că până la sfârșitul lui 2012 vom avea contractul semnat de către Comisia Europeană pentru a acoperi până în 2015 toate cele 3.600 de <<zone albe>>”, a declarat Valerian Vreme.

Preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a prezentat în cadrul Galei Comunic@ţii Mobile, raportul semestrial de date statistice privind serviciile de telefonie mobilă pentru prima jumătate a anului 2011.

La „Gala Premiilor COMUNIC@ŢII Mobile” au mai participat şi alţi reprezentanţi de seamă ai industriei telecomunicaţiilor.


Departamentul Comunicare Imagine RADIOCOM