01.07.2011 - Radiocom sprijină campania 112



RADIOCOM răspunde prompt „apelului de urgenţă”

RADIOCOM a susţinut promovarea proiectului „Campania naţională de informare 112”, prin participarea, în calitate de Partener oficial, la evenimentul „Reuniunea Internaţională a Reprezentanţilor Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă şi ai Serviciilor de Urgenţă din România şi Uniunea Europenă”, care s-a desfăşurat, în data de 1 iulie 2011, la Bucureşti.

La această Reuniune, organizată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune, au participat aproximativ 100-150 de reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă din statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi din ţară.

În deschiderea conferinţei au luat cuvântul Marcel Opriş, Director al STS, Carmen Ionescu, din partea Societăţii Române de Radiodifuziune, Raed Arafat, coordonator SMURD, şi cântăreaţa Monica Anghel.

Printre reprezentanţii RADIOCOM la acest eveniment s-au numărat Directorul Executiv Tehnic, Liviu APOSTOL, şi Directorul Executiv Comercial, Lorand TUROS.

Scopul evenimentului a fost acela de a promova numărul de urgenţă 112 şi de a realiza un schimb de experienţă între experţii internaţionali şi partea română şi, bineînţeles, reprezentanţii mass-media.

În cadrul acestei conferinţe, s-a discutat despre accesibilitatea Sistemului 112, serviciile de suport, implementarea eCall, dezvoltarea sistemelor având la bază noile tehnologii de comunicaţii. De asemenea, s-au identificat modalităţile de abordare a problemelor legate de implementarea şi funcţionarea Numărului European Unic de Urgenţă 112.

Conferinţa a fost precedată, în data de 30 iunie, de un seminar în care experţi ai Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă au dezbătut o serie de subiecte cu caracter tehnic-operaţional.

Reuniunea Internaţională a avut loc în contextul în care anul acesta se sărbătoresc 20 de ani de la decizia de înfiinţare a numărului european de urgenţă. 11 februarie a marcat astfel Ziua Europeană 112.

Din păcate, la 20 de ani de la crearea sa, trei din patru europeni nu cunosc numărul de urgenţă disponibil la nivel european.

În acest sens, STS, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune, promovează „Campania naţională de informare 112”, pentru a aduce la cunoştinţa cetăţenilor existenţa, importanţa şi utilitatea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă. De asemenea, educarea şi conştientizarea tinerilor în legătură cu necesitatea apelării corecte a numărului 112, doar în caz de urgenţă, sunt măsuri absolut necesare. în 2010, trei sferturi dintre apelurile înregistrate la numărul de urgenţă 112 au fost false, adică 74% din totalul de 15,7 milioane. Doar 26% din apeluri, au reprezentat cazuri reale. Se consideră că tinerii apelează frecvent acest număr din pur teribilism.

RADIOCOM sprijină demersul STS prin participarea, în calitate de Partener oficial, la evenimentul dedicat promovării „Campaniei naţionale de informare 112”.

RADIOCOM este unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România şi, în acelaşi timp, lider de piaţă în domeniul broadcasting-ului. Portofoliul RADIOCOM include, în prezent, aproape toţi operatorii de telecomunicaţii din România, dar şi utilizatori finali de servicii de comunicaţii din domenii importante, precum bănci, instituţii financiare, companii multinaţionale, etc.

Societatea Română de Radiodifuziune s-a alăturat, din 2010, campaniei naţionale de informare şi educare a elevilor cu privire la numărul unic de urgenţă 112.

STS este operatorul guvenamental legal, desemnat să implementeze şi să opereze Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 (SNUAU).


Departamentul Comunicare Imagine