Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. aniversează 22 de ani
Ziua de 1 iulie 2013 marchează pentru Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. 22 de ani de la înfiinţare, în urma reorganizării ROM-POST-TELECOM.
„De-a lungul celor 22 de ani, RADIOCOM şi-a concentrat efortul în iniţierea şi derularea unor proiecte a căror anvergură şi complexitate i-au consolidat poziţia de lider de piaţă în domeniul broadcasting-ului, şi, totodată, au contribuit la atingerea obiectivelor acesteia, impunându-se ca unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România.
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii a demonstrat că este o companie modernă, capabilă să facă faţă schimbărilor rapide şi provocărilor din domeniu telecomunicaţiilor.
Astăzi, uitându-ne în urmă, cu o experienţă îndelungată, putem spune ca demersul nostru este sinonim cu progresul. RADIOCOM a devenit unul dintre cei mai importanţi actori pe piaţa comunicaţilor din România şi o prezenţă notabilă pe piaţa regională”, a declarat Gabriel GRECU, Directorul General al companiei.
În cei 22 de ani de existenţă, compania şi-a construit o reputaţie solidă, valorificând continuu noile posibilităţi tehnologice pentru a furniza clienţilor săi servicii moderne care se diferenţiază prin inovaţie, flexibilitate şi calitate.
Specialiştii RADIOCOM, prin activitatea lor tehnică, de cercetare şi de adaptare a noilor tehnologii la condiţiile existente, au misiunea de a aduce, în continuare, un plus de valoare pentru toţi clienţii şi partenerii companiei prin respectarea principiilor privind etica profesională, seriozitatea şi profesionalismul la cel mai înalt nivel.
Cunoaşterea profilului şi a nevoilor clienţilor companiei, furnizarea celui mai bun raport calitate – preţ, promptitudine în acţiuni şi profesionalism reprezintă expresia preocupărilor echipei RADIOCOM.
În data de 1 iulie 1991, ROM-POST-TELECOM a fost reorganizată. Astfel, au luat naştere patru regii autonome: „Radiocomunicaţii”, „Romtelecom”, „Poşta Română”, „Inspectoratul General al Radiocomunicaţiilor” (IGR) şi societatea comercială pe acţiuni Bancpost.
Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. s-a înfiinţat, în anul 1998, prin reorganizarea R.A. Radiocomunicaţii.