27.05.2011- Ziua Comunicaţiilor 2011



Radiocom a participat la Conferinţa Internaţională „Ziua Comunicaţiilor”

RADIOCOM îşi continuă tradiţia de a-şi face cunoscută prezenţa, din ce în ce mai pregnant, în cadrul evenimentelor majore care se desfăşoară în sfera telecomunicaţiilor.

Prin urmare, RADIOCOM a fost alături de cei mai mari jucători din piaţa telecom pe tot parcursul Conferinţei Internaţionale „Ziua Comunicaţiilor 2011”, care a avut loc în data de 26 mai 2011, în Bucureşti.

Obiectivul celei de-a 15-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Ziua Comunicaţiilor 2011” a fost să puncteze cele mai importante momente din domeniul IT
&C. Conferinţa s-a desfăşurat sub titulatura „Elitele din telecom în acţiune în timpul crizei şi după”.

„Ziua Comunicaţiilor 2011” a reunit reprezentanţi de marcă din industria de telecomunicaţii: instituţii ale statului, operatori, furnizori şi companii de suport.

În cadrul evenimentului s-au discutat subiecte de interes strategic: trenduri de tehnologie şi de piaţă. Cele mai importante aspecte dezbătute au fost piaţa de IT
&C din România din perspectiva reglementărilor, tranziţa la televiziunea digitală şi proiectul de broadband.

Cu ocazia Conferinţei, s-a organizat o expoziţie în cadrul căreia, RADIOCOM şi-a prezentat oferta de produse şi servicii.

RADIOCOM este unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România şi, în acelaşi timp, lider de piaţă în domeniul broadcasting-ului.