RADIOCOM - partener al evenimentului Cybersecurity Forum, ediţia a V -a

COMUNICAT DE PRESĂ


       RADIOCOM - partener al evenimentului Cybersecurity Forum, ediţia a V-a


Bucureşti, 27.03.2023.              


       Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. (RADIOCOM) participă, în calitate de partener, la cea de-a cincea ediţie a evenimentului Cybersecurity Forum organizat de Financial Intelligence, luni, 27 martie 2023, începând de la ora 10:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
       
       Evenimentul reuneşte reprezentanţi de top ai sectorului IT&C, dar şi ai altor industrii: oficiali ai autorităţilor de stat, politicieni, ambasadori, oameni de business, top management de companii din domenii precum securitate cibernetică, IT, energie, bănci, piață de capital, telecom, gambling, industrie, militar şi altele, mass media şi alţi specialişti din domeniu.
       
       Piaţa de comunicaţii, sector important al economiei globale, a cunoscut o creştere semnificativă în ultimul deceniu datorită evoluţiilor tehnologice rapide, fiind caracterizată de o serie de tendinţe importante, care au impact atât asupra furnizorilor de servicii, cât şi a consumatorilor. Inovaţiile tehnologice au revoluţionat piaţa de telecomunicaţii, oferind noi posibilităţi de afaceri şi îmbunătăţind experienţa de comunicare a consumatorilor, astfel încât cererea pentru aceste servicii a crescut exponenţial în ultimii ani.
       
       RADIOCOM este lider în domeniul broadcasting-ului la nivel naţional, fiind principalul furnizor de servicii de broadcasting pentru posturile publice de radio şi televiziune, precum şi un important furnizor de reţele şi servicii de transmisii de date din România.
       
       Difuzarea programelor publice, ale Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTv), reprezintă o importantă componentă strategică pentru asigurarea transmisiilor în situaţii de urgenţ ă din România. Prin difuzarea programelor publice de radio şi televiziune, RADIOCOM îndeplineşte un serviciu public esenţial, constând în asigurarea continuităţii dreptului la informare gratuită a populaţiei, ca drept constituţional al cetăţenilor României.
       
       Pornind de la cele două domenii de activitate în comunicaţii - broadcasting şi transmisii de date - compania a evoluat continuu, dovedind maturitate şi inovare în dezvoltarea sa permanentă.
       
       Portofoliul variat de servicii oferite de RADIOCOM se adresează, în principal, segmentului de clienţi business: internet, VPN, linii închiriate, pachete de servicii (bundle 2Play), servicii broadband de tip Best Effort pe suport WiMAX (Worldwide Interoperability for Microwave Access), date pentru camere de supraveghere şi comunicaţii prin satelit.
       
       Calitatea infrastructurii şi a serviciilor oferite au permis companiei să câ ştige, de-a lungul timpului, încrederea multor clienţi importanţi din cele mai variate sectoare de activitate, devenind lider în domeniul broadcasting-ului şi un jucător important în domeniul comunicaţiilor electronice.
       
       RADIOCOM, companie cu un istoric de peste 90 de ani, este pregătită pentru adaptare şi dezvoltare, în prezent, aflându-se în faţa unui nou ciclu evolutiv, acest aspect fiind strâns legat de evoluţiile tehnologice preconizate şi de piaţa de comunicaţii electronice în general.